Elevele lui Marin Ambros au intrat mai greu în meci, debutul jocului aparținându-le adversarelor.
Încuraaajte frenetic de propriul public, austriecele au condus în prima parte a confruntării chiar și cu două goluri, dar reprezentativa României a revenit și a reușit să întoarcă rezultatul, intrâmd la pauză cu un avantaj de două goluri.
Adversarele, care în această campanie de calificare la Campionatul European din Franța au reușit pe teren propriu să învingă cu 27-25 puternica selecționată a Rusiei, a demonstrat că acel rezultat nu a fost deloc unul întțmplător și au menținut ritmul în acest meci, ținându-se aproape de elevele lui Martin Ambros. De remarcat este că, cu trei minute înaintea finalului partidei, austriecele au reușit să egaleze și au dat impresia că au forța de a ataca victoria! Tricolorele au simțit pericolul și au forțat, reușind în cele din urmă victoria cu scorul de 28-25, obținând astfel și biletele pentru Europeanul din Franța din luna decembrie.
România are nevoie de cel puțin un egal în ultimul meci din grupă, contra Portugaliei, pentru a-și asigura primul loc în grupă, însă acest lucru este o formalitate, Portugalia fiiind cel mai slab adversar din această grupă preliminară. Dacă va termina pe primul loc în grupă, România ar fi cap de serie la tragerea la sorți a Campionatului European de anul acesta, din Franța.
Partida România- Portugalia va avea loc duminică la Buzău.
Clasament
1 România – 8 puncte
2 Rusia – 6
3 Austria- 6
4 Portugalia- 0